Bucurestii la fotograf

Autor: Dan C. Mihailescu                                Introducere: Ioana Parvulescu

LA FOTOGRAF

Norocosule cititor, fericita cititoare! Daca ai sub ochi aceste randuri, inseamna ca ai deschis deja cutia din care iti va iesi-n intampinare un oras plin de viata. Dar mai zaboveste rogu-te, o clipa, pe aceasta fila, care nu vrea altceva decat sa-ti anticipeze si sa-ti sporeasca bucuria.

La inceputurile artei fotografice marele dusman al noii meserii era timpul: ca sa se poata lua fotografii – cum foarte plastic se spunea, fiindca intr-adevar, se fura o bucata din realitate – era nevoie de o perioada de expunere care excludea instantaneul, iar oamenii pozau la fotograf asa cum pozau pentru un portret pe panza. Era si un avantaj aici, pentru ca fotograful facea din imagine un mic tablou. Scriitorii nostril de secol 19 au incercat si ei, cam in acelasi timp cu primii fotografi, sa opreasca clipa, sa faca instantanee in jurnale intime si consemneaza uneori, ca un eveniment, “luarea de fotografii”, asa cum o face in voiajuri Titu Maiorescu. In Belle époque, atelierele fotografice se inmultesc, devin rentabile, si orice familie, de la Palat la periferie, se lasa “impuscata” de omul ascuns dupa burduful urias.

Perioada interbelica, anii nebuni, traiti cu acceleratorul, mai pastreaza ceva din ideea de poza-tablou, dar acum timpul nu-l mai saboteaza pe fotograf: se pot lua instantanee pe strada, iar aparatele sunt portabile, chiar daca burduful lor negru aminteste inca de stravechea camera obscura de la care a pornit totul. A opri timpul cand vrei devine un lucru obisnuit. Aparatele de fotografiat se vand la magazinul Fotoglob sau la libraria Alcalay, si nu putini sunt cei pasionati de ele. Din nou, in jurnalele scriitorilor se consemneaza interesul pentru fotografii (ne-au ramas destule imagini facute de Liviu Rebreanu cu aparatul sau “Leica”, de care se arata foarte incantat.) Ziarele profita si ele, din plin, de progresele tehnicii fotografice.

Atmosfera marilor orase se schimba la fel de iute ca bolta cereasca sub care se intind. Au nenumarate fete, unele vizibile, altele tainice, in functie de ochiul si de talentul fotografului. Spre norocul lor, Bucurestii au avut parte de fotografi de geniu. Doi dintre acestia se intersecteaza in interbelic: Nicolae Ionescu si Iosif Berman, unul exploatand mai mult periferia, celalalt mai mult Palatul. Amandoi au trecut prin redactii de ziar si au cunoscut si cliseul de gazeta. De la cel dintai avem Capitala negustorilor ambulanti, a descultilor, a tocmelilor, a distractiilor cu felinar rosu la poarta, a Targului Mosilor si a lui Taica Lazar, a lui Tanase, a artistilor de strada, cu catalige sau pitici, a micilor vanzatori de ziare care striga marile evenimente de la Ultima ora, apoi Bucurestii tainici, de noapte si cei ninsi, in care desenul fiecarui fulg efemer a ramas prins pana azi de haina cate unui muscal adormit pe capra. De la Iosif Berman avem Bucurestii politici, ai marelui (si la propriu) Iorga si ai lui Carol al II-lea, egal in inaltime cu Rebreanu (o spune scriitorul), cu mustata blonda tunsa englezeste, ai lui Mihai adolescent, ai Reginei Maria cu o frumusete domolita de varsta, ai lui Istrate Micescu si ai celor pe care ziarele ii afiseaza mereu pe prima pagina. Daca fotografiile lui Nicolae Ionescu sunt pline de strigate, mirosuri de mancare, transpiratie, praf si culori vii pe care le poti doar imagina, cele ale lui Berman sunt invadate de albul sau negrul hainelor de gala, lasa o unda de parfum, iar in surdina se aud graseierii si comenzi militaresti.

Fericita cititoare, norocosule cititor! Dupa ce vei fi aflat de la Emanuel Badescu ce viata au avut cei doi fotografi, aluneca pe nesimtite in Bucurestii lor interbelici, intra in fiecare poza, asculta-i sunetele, simte-i mirosurile si priveste-i culorile. E atat de usor sa ajungi acolo: usa spre interbelic se deschide prin magia cuvintelor lui Dan C. Mihailescu. Toate acestea au existat intocmai, pe vremea parintilor, bunicilor sau strabunicilor tai. Capitala lor cea pe care o privesti si care, inca, te priveste!

Ioana Parvulescu

NICOLAE IONESCU

Reconstituirea vietii de zi cu zi a Bucurestilor dintre cele doua razboaie mondiale ar fi fost imposibila fara tezaurul de imagini lasat de fotograful Nicolae Ionescu (1903-1974).

In 1927 a fost numit corector, iar dupa efectuarea stagiului militar s-a incadrat in Serviciul Fotografic al Armatei Regale. Fotografiaza intens Bucurestii, dar si frumusetile tarii. Din „anul 1927 – relateaza el – in fiecare vara am colindat tara pentru a-i fotografia metodic cele mai reprezentative colturi, adunand clisee pentru organizarea unui muzeu de fotografii”.

Va lucra sporadic la diverse edituri si la revista Flacara, iar intre anii 1956-1962 ca fotograf la Institutul de Istoria Artei, adus de profesorul George Oprescu, fondatorul institutiei. Dupa pensionare se va ingriji sa transfere o parte din materialui fotografic adunat pentru „Muzeul de fotografie al Romaniei”, la Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei, unde se pastreaza si in prezent.

IOSIF BERMAN

Iosif Berman s-a nascut intr-o familie de evrei askenazi in Burdujeni pe 17 ianuarie 1890. Pentru cine este familiarizat cu presa ilustrata interbelica, Iosif Berman este un nume extrem de des intalnit, mai cu seama in paginile revistelor patronate de „Adevarul” si „Dimineata”; „Realitatea Ilustrata” si „Romania Ilustrata”. Si nu numai acolo. I-am intalnit numele, din intamplare, in „The National Geographic Magazine”, chiar si in „New York Times”!

Urcarea pe Tron a Regelui Carol al II-lea a facut din Berman fotograful regal prin excelenta, prezent la orice miscare a Suveranului. Fotografiile „regale” s-au dorit a fi documente fotografice, insa, nu putine, pot fi apreciate pentru calitatea artistica. Sunt instantanee, dar fiecare contine ceva din sufietul lui, din gustul lui estetic, din adancul dragostei lui pentru oameni, indiferent de pozitia lor sociala.

Emanuel Badescu

„Bucureştiul interbelic e o străinătate de culori, de arome, de zgomote şi ritmuri, de oameni şi firme… este locul unde s-a întâmplat totul.” (Ioana Parvulescu)fotor

Comanda albumul

Comments are closed.

h