Icoane pe sticla romanesti

Autor: Dorel Zaica                                Introducere: Ana Blandiana

PICTORI-TARANI, COPII-POETI SI LUCRARILE LOR MINUNATE…

Ideea de a pune alaturi lumea icoanelor pe sticla si felul copiilor de a privi lumea este nu numai – asa cum apare oricui din prima clipa – ingenioasa si fermecatoare, ci si de o gravitate care nu se dezvaluie de la prima vedere, tocmai pentru ca ascunde radacini impletite intr‑o tulburatoare adancime. Locul geometric al icoanelor pe sticla si al gandirii metaforice a copiilor este intensitatea increderii in adevarul simtit ca punct de sprijin in univers. In primul caz aceasta incredere a iconarului ia forma credintei profunde, aflata mult dincolo de orice pata de indoiala; in cel de al doilea caz, increderea in tot ce vad si tot ce‑i inconjoara le confera copiilor o libertate atat de nemarginita, incat gandul le devine automat, poezie, iar poezia rugaciune, fara macar ca rostitorii lui sa fie constienti de miracolul produs. In ambele cazuri, insa, dincolo de aureola increderii iradiaza lumina aproape orbitoare a iubirii. Ea il face pe pictorul‑taran sa deseneze fara complexe si fara sa fi invatat arta perspectivei, atent doar la nevoia de a‑si exprima intensitatea simtirii, si tot ea il face pe copilul‑poet indiferent la logica adultilor, atent doar la exactitatea metaforei, depasind cu mult granitele insolitului si ale realismului. Puse la un loc, prin indrazneala de ordin nu numai material, ci si artistic a editorului, cele doua forme de arta – care cu greu s‑ar putea imagina altundeva decat la noi – au in acest caz in spatele lor oameni apartinand unor lumi, generatii si istorii diferite, dar asemanandu‑se prin intensitatea pasiunii intelectuale capabile sa construiasca si sa invinga.

„Dorel Zaica este straniul profesor care a avut curajul sa‑si transforme elevii nu in masini de invatat, ci in instrumente de gandit si visat, cultivandu‑le spiritul de libertate, de fantezie, de ironie, de fronda si ajutandu‑i sa‑si dezvolte surprinzatoarele seminte de poezie ascunse in fiecare dintre ei. Punand intrebari si provocand raspunsuri, Dorel Zaica a avut – de‑a lungul unor intregi decenii – curajul dezvoltarii unei maieutici nonconformiste care a predat adevaruri si a format caractere sub semnul binelui si al frumusetii. Ideal pierdut al lumii antice, impletirea binelui cu frumosul in formarea generatiilor era considerat un scop atat de necesar, incat a creat o notiune, si a primit un nume: Kalokagathia. In lumea noastra in care, dimpotriva, stapanesc atat de adesea uratul si raul, ce poate fi mai plin de speranta, decat farmecul alaturarii si redescoperirii unor atat de rare bucurii: pictori‑tarani, copii‑poeti si lucrarile lor minunate?” (Ana Blandiana)

PICTURA ROMANEASCA PE STICLA – REPERE

Icoana pe sticla, gen artistic distinct

Unul dintre cele mai originale mestesuguri traditionale romanesti, cu o vechime de peste doua sute de ani, este pictura pe sticla. Practicat aproape in exclusivitate in Transilvania, in centre rurale si urbane, incepand din secolul al XVIII‑lea pana intre cele doua razboaie mondiale, acest mestesug a contribuit la nasterea celui mai distinctiv gen al artei populare romanesti ‑ icoana pe sticla. Departe de a fi un simplu obiect, fenomen sau moda, icoana pe sticla este o superba opera de arta, un moment specific in istoria si civilizatia romaneasca.

Originea icoanei pe sticla

Amplu dezbatuta de specialisti, problema aparitiei si dezvoltarii picturii pe sticla in Transilvania a fost subiectul multor controverse alimentate de lipsa documentelor si a icoanelor datate dinainte de a doua jumatate a secolului al XVIII‑lea. Coreland, insa, fenomenul picturii romanesti pe sticla cu cel al picturii pe sticla din Europa Centrala, din care cu siguranta descinde, majoritatea istoricilor considera ca pictura pe sticla a patruns pe pamant transilvan in prima jumatate a secolului al XVIII‑lea, infiltrandu‑se aici din zonele rasaritene ale Europei Centrale (Bavaria, Boemia, Austria Superioara, Silezia, Moravia, Galitia si Slovacia) prin intermediul negustorilor ambulanti care vindeau obiecte de cult specific catolice, produse in centrele de pictura pe sticla din aceste regiuni.

Secolul al XVIII-lea in Transilvania

Patrunderea si apoi raspandirea picturii pe sticla pe teritoriul Transilvaniei a fost posibila datorita unui context social‑politic aparte, creat de numeroasele momente care au dominat secolul al XVIII‑lea in aceasta regiune. Dintre acestea, un eveniment cu implicatii majore in viata romanilor ardeleni l‑a constituit instaurarea stapanirii habsburgice asupra Transilvaniei (1691), care va transforma poporul roman intr‑o natiune tolerata si dezbinata spiritual prin actul unirii cu Roma, soldat cu instituirea cultului greco‑catolic (1698‑1701).

Aparitia si dezvoltarea picturii pe sticla in Transilvania, are loc intr‑o perioada in care persecutiile religioase la adresa populatiei ortodoxe se soldeaza cu desfiintarea multor manastiri si centre de pictura aferente acestora. Fortata sa paraseasca atelierele manastiresti, arta va cunoaste o noua orientare, patrunzand in ambianta laica a mesterilor populari ce activeaza tot mai intens spre a doua jumatate a secolului al XVIII‑lea, practicand o arta taraneasca propriu‑zisa. In acest gen de arta ai carei comanditari si artisti provin din acelasi mediu, cel taranesc, se inscrie si pictura pe sticla. Din acest motiv, mestesugul apare cu precadere in mediul rural, unde iau nastere adevarate centre de pictura pe sticla, a caror activitate va continua pana in prima jumatate a secolului al XX‑lea.

Miracolul de la Nicula

Miracol ivit din credinta, icoana romaneasca pe sticla s‑a nascut la Nicula. Gazda a minunii intamplate in 1699, cand icoana Maicii Domnului, pictata de preotul Luca din Iclod, ar fi lacrimat, mica localitate din vecinatatea Gherlei devine loc de pelerinaj pentru credinciosii de pretutindeni, in timp ce icoana miraculoasa va deveni prototip al numeroaselor icoane‑talisman comercializate acolo.

Daca primele icoane pe sticla vandute la Nicula au fost produse in centrele europene specializate in pictura pe sticla, ulterior tot mai multi tarani niculeni au deprins mestesugul si l‑au practicat. Fie ca au invatat sa picteze de la pelerinii catolici veniti cu icoane, fie de la calugarii manastirii din localitate, cert este ca, in scurt timp, la Nicula se picta aproape in fiecare casa.

Odata cu tehnica picturii pe sticla, niculenii au preluat si anumite reprezentari specifice productiilor straine, multe dintre icoanele lor fiind chiar copii ale acestora. De cele mai multe ori, insa, le‑au modificat introducand elemente noi, specific romanesti si abordand o cromatica diferita.

Intre Bizant si Occident – la intalnirea iconografiei orientale cu tehnica occidentala

Pe masura ce tehnica picturii pe sticla se va raspandi in intreaga Transilvanie, reprezentarile iconografice specific catolice din primele icoane niculene vor face loc reprezentarilor specifice iconografiei ortodoxe, prezente mai ales in icoanele din sudul provinciei, unde influentele bizantine au fost intotdeauna mai puternice datorita legaturilor mai stranse cu Tara Romaneasca si Moldova. La acestea se adauga si numeroasele elemente preluate inevitabil din arta populara. Putem concluziona, asadar, ca imprumutand din Occident tehnica picturii pe sticla si mostenind direct traditia iconografica bizantina, romanii au creat, pe fondul unei arte populare mature, o sinteza artistica originala si unica, nemaiintalnita in traditia altor popoare. Prin aceasta sinteza semnificativa a trei traditii culturale s‑a nascut o adevarata scoala nationala de pictura pe sticla, care va dainui timp de peste doua secole, dand opere de o mare bogatie si expresivitate.

„Icoanele sun portretele de familie ale lui Dumnezeu”                          (Ana Maria Badea, 13 ani)icor
Comanda albumul

Dan C. Mihailescu prezinta albumul „Icoane pe sticla romanesti” 

Comments are closed.

h